Home Actualitate ProfesionalăFermierii primesc avans din plăți directe. S-a anunțat când intră banii în conturi

Fermierii primesc avans din plăți directe. S-a anunțat când intră banii în conturi

by M Daniela
Fermierii primesc avans din plăți directe. S-a anunțat când intră banii în conturi

APIA începe plățile în avans pentru fermieri din 16 octombrie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va efectua plăți în avans pentru anul de cerere 2026 începând cu data de 16 octombrie, pentru șapte intervenții în sectorul vegetal și patru în zootehnie, conform informațiilor furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Avansul va fi de maximum 75% din valoarea totală a subvenției și se va acorda pentru intervențiile care beneficiază de plăți directe decuplate: sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, practicile benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil, practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale), înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști.

De asemenea, avansul se acordă și pentru intervențiile de sprijin cuplat pentru venit în sectorul zootehnic: vaci de lapte, carne de vită, bivolițe de lapte și ovine-caprine.

„Pentru fermieri, contează să știe când primesc sprijinul și pe ce sume se pot baza. Pregătim începerea plății avansului în data de 16 octombrie, astfel încât acești bani să ajungă la timp pentru lucrările de toamnă și pentru cheltuielile din ferme, avansul de până la 75% permițându-le fermierilor să acopere o parte importantă din aceste costuri. Am publicat ordinul în transparență și astăzi am avut o ședință cu conducerea centrală a APIA și cu centrele județene pentru a evalua stadiul controalelor. Informațiile furnizate arată că, în majoritatea județelor, controlul pe teren s-a încheiat, iar la nivel național au fost verificate peste 96% din parcelele selectate. Le mulțumesc colegilor din APIA, atât de la nivel central, cât și din teritoriu, pentru efortul instituțional considerabil prin care, an de an, fac posibilă începerea plăților în avans la data de 16 octombrie. Totodată, am cerut ca și cele câteva centre județene care întâmpină încă probleme să fie sprijinite pentru a finaliza la timp verificările”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Cuantumurile propuse pentru calculul avansului

Proiectul de ordin aflat în dezbatere publică stabilește următoarele cuantumuri pentru calculul avansului în sectorul vegetal:

PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS): 101,03 euro/ha;

PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS): 55,69 euro/ha;

PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri: 55,36 euro/ha;

PD-04 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil: 56,28 euro/ha;

PD-05 – Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale): 100 euro/ha;

PD-06 – Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști: 100 euro/ha.

În sectorul zootehnic, avansul va fi calculat pe baza următoarelor cuantumuri propuse pentru sprijinul cuplat pentru venit:

PD-21 – Vaci de lapte: 347,81 euro/cap;

PD-22 – Carne de vită: 244,71 euro/cap;

PD-23 – Bivolițe de lapte: 170,79 euro/cap;

PD-24 – Ovine-caprine: 12,66 euro/cap.

Pentru BISS, CRISS și sprijinul pentru tinerii fermieri, cuantumurile au fost calculate în funcție de fondurile disponibile și de suprafețele solicitate la plată în anul 2026.

Redistribuirea fondurilor către ecoscheme

Proiectul de ordin prevede și redistribuirea fondurilor rămase disponibile la PD-05 pentru asigurarea cuantumurilor propuse pentru ecoschemele PD-04 și PD-06. Deoarece gradul de accesare a ecoschemei care vizează „Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici” a fost sub estimări, suma de 6 milioane de euro alocată inițial acesteia a fost relocată pentru „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil” și „Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști”.

Astfel, pentru practici benefice se vor acorda 56,28 euro/ha, iar pentru înierbare se va aloca 100 euro/ha, asigurându-se utilizarea în întregime a plafonului alocat ecoschemelor și atingerea țintei de utilizare a minimum 25% din fondurile FEGA în acest scop.

You may also like

Leave a Comment