Home Actualitate ProfesionalăCristian Popa (BNR): Integrarea reduce incertitudinea și crește încrederea investitorilor

Cristian Popa (BNR): Integrarea reduce incertitudinea și crește încrederea investitorilor

by M Daniela
Cristian Popa (BNR): Integrarea reduce incertitudinea și crește încrederea investitorilor

Integrarea europeană a Republicii Moldova, discutată la Chișinău de oficiali ai băncilor centrale

Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și oferă companiilor locale și străine mai multă încredere pentru a investi pe termen lung, a declarat joi Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), la Chișinău.

Declarația a fost făcută în cadrul celei de-a doua ediții a Conferinței Internaționale organizate de Banca Națională a Moldovei, alături de Banque de France și BNR, potrivit unei postări publicate pe LinkedIn.

„Republica Moldova avansează pe drumul integrării în Uniunea Europeană. Este un drum lung, dificil, care cere reforme, instituții puternice, politici credibile și multă disciplină. România a parcurs, la rândul ei, acest drum și știe cât de mult contează sprijinul partenerilor atunci când transformările sunt profunde. Dar rezultatele unui asemenea proces sunt cât se poate de concrete. Integrarea reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și dă companiilor, locale și străine, mai multă încredere să investească pe termen lung. Pentru oricine privește cu scepticism integrarea europeană, este suficient să se uite la evoluția soldului investițiilor străine directe ale României în ultimii 20 de ani”, a scris Cristian Popa.

Oficialul BNR a subliniat sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. „Moldova nu este singură. Are alături România și partenerii săi europeni. În plus, are oameni extrem de competenți, care sunt convins că o vor ghida cu succes spre atingerea acestui obiectiv. În acest proces, implicarea, determinarea și energia Guvernatoarei Anca Dragu sunt puternice, se văd deja în ritmul reformelor și în rezultatele obținute”, a afirmat acesta.

Potrivit lui Cristian Popa, integrarea europeană are efecte care depășesc îndeplinirea unor reguli și criterii. „Integrarea europeană nu înseamnă doar reguli și criterii. Înseamnă instituții mai puternice, mai multă încredere și, în timp, condiții mai bune pentru investiții, creștere și prosperitate”, a susținut membrul Consiliului de Administrație al BNR.

El s-a referit și la colaborarea dintre băncile centrale din România și Republica Moldova. „BNR și BNM sunt două instituții diferite, din două state diferite, dar nu am uitat niciodată că vorbim aceeași limbă, că avem rădăcini comune și o relație construită în timp pe încredere și colaborare. Iar această colaborare capătă, tot mai mult, o dimensiune europeană”, a transmis Cristian Popa.

În opinia sa, convergența este un proces de durată, iar BNR va continua să sprijine Banca Națională a Moldovei în parcursul său european. „Convergența nu se întâmplă peste noapte, este un proces de lungă durată. Iar Banca Națională a României este un partener de drum lung, pregătit să rămână alături de Banca Națională a Moldovei pe tot parcursul său european”, a mai scris Cristian Popa.

You may also like

Leave a Comment