Băncile contestă în instanță decizia Consiliului Concurenței în dosarul ROBOR
UniCredit Bank, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania au anunțat că vor contesta în instanță decizia de sancționare emisă de Consiliul Concurenței în dosarul privind stabilirea ratei ROBOR, primită de instituțiile de credit pe 28 septembrie 2026.
UniCredit Bank a confirmat că a recepționat decizia de sancționare împreună cu motivarea aferentă, emisă în urma investigației declanșate din oficiu pe 24 octombrie 2022, care vizează o presupusă înțelegere sau practică concertată privind fixarea coordonată a valorii ROBOR de către cele zece bănci participante la procedura de fixing.
Banca reafirmă că s-a conformat și se conformează tuturor cerințelor legale și de reglementare aplicabile, iar conduită sa este aliniată principiilor de funcționare ale pieței. UniCredit precizează că va utiliza toate mijloacele procedurale și căile legale disponibile pentru a-și susține poziția în fața autorităților și instanțelor competente.
Raiffeisen Bank a transmis un comunicat către Bursa de Valori, în care informează investitorii că decizia Consiliului Concurenței nu aduce elemente noi față de cele prezentate public de bancă în iunie 2026. Instituția respinge ferm decizia, invocând lipsa oricărei dovezi privind încălcarea legii sau o eventuală înțelegere privind stabilirea cotațiilor ROBOR la care să fi participat.
Raiffeisen subliniază că stabilirea ROBOR se realizează în cadrul unui mecanism strict reglementat, în care băncile participante operează exclusiv pe baza unor reguli tehnice clare, stabilite și supravegheate de Banca Națională a României. Transparența cotațiilor reprezintă o componentă esențială a acestui mecanism reglementat, nu o opțiune discreționară a instituțiilor de credit participante. Banca va contesta decizia și va solicita instanței anularea acesteia.
La rândul său, Banca Transilvania își menține poziția susținută în cadrul investigației, potrivit căreia întreaga sa conduită a fost conformă și aliniată cerințelor legale care reglementează mecanismele fundamentale de funcționare a pieței bancare. BT anunță că va demara toate demersurile disponibile și necesare pentru a-și apăra poziția în toate etapele procedurale.
Consiliul Concurenței anunțase în vară, pe 7 iunie, rezultatele investigației privind dosarul ROBOR, stabilind cea mai mare amendă dintr-un caz de concurență: cele zece bănci participante la stabilirea indicatorului de referință pentru dobânzi au fost sancționate cu suma de 3,73 miliarde de lei (710 milioane de euro) pentru că, în perioada fixingului, au schimbat informații confidențiale.
După aflarea deciziei, bancherii și-au exprimat dezacordul total și au respins ferm concluziile autorității de concurență, anunțând că le vor contesta în instanță, atât în România, cât și pe plan extern.
Banca Națională a României a evaluat implicațiile posibile ale acțiunii Consiliului Concurenței și anticipează că, în cazul în care clienții vor da băncile în judecată pe baza deciziei autorității de concurență, instituțiile de credit ar putea înregistra pierderi pe termen mediu și lung de peste 700 de milioane de euro.