Grindeanu respinge acuzațiile privind o conspirație cu SUA și anunță că PSD nu va vota Guvernul Mureșan
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzațiile privind existența unei înțelegeri între politicieni români și Statele Unite pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de prim-ministru, susținând că acesta a fost demis ca urmare a modului în care a guvernat.
Liderul social-democrat a declarat că social-democrații nu vor vota Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
„Tentativa de manipulare legată de o așa-zisă conspirație împreună cu americanii pentru a-l îndepărta pe incompetentul Bolojan este din categoria conspirațiilor cu pământul plat. Atât mai poate propaganda de dreapta! Să stârnească hohote de râs. Lucrurile sunt însă mult mai simple: pe Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici rușii, nici illuminati și nici vreun alt ordin secret, ci l-au demis peste 88% dintre români pentru că a guvernat foarte prost și a dus România în gard”, a scris Grindeanu pe Facebook.
El a susținut că acuzatorii săi au adoptat decizii contrare intereselor României, printre care contractele prin Programul SAFE, poziții privind fondurile europene, energia, agricultura și finalizarea unor hidrocentrale.
„Cu tupeu, adevărații trădători de țară mă acuză de «blat cu americanii». Dar cine sunt ei?! Unii care au împrumutat cu dobândă – pe 40 de ani – miliarde prin programul SAFE. Totul pentru a da contracte de 8 miliarde de euro unei singure companii străine, în defavoarea industriei naționale. Unii care au cerut suspendarea fondurilor europene pentru România de supărare că favoritul lor – un condamnat definitiv, urmează să își piardă postul. Unii care au pus cu mâna lor în PNRR închiderea capacităților energetice ale României, când toată Europa a revenit la cărbune. Unii care au militat constant pentru blocarea finalizării hidrocentralelor care ar produce energie mai ieftină și, culmea, regenerabilă pentru români. Unii care au votat la Bruxelles împotriva fermierilor români și care au cerut condiționarea fondurilor pentru agricultura românească”, a transmis liderul PSD.
El a menționat că susține Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite, pe care le consideră cel mai important aliat al țării în NATO, dar și apartenența la Uniunea Europeană.
„Eu sunt pro-român! Și tocmai de aceea susțin Parteneriatul Strategic cu SUA, cel mai important aliat al nostru în NATO. La fel cum cred în apartenența noastră la Uniunea Europeană. Aceste două planuri nu trebuie separate niciodată”, a arătat Sorin Grindeanu.
În același timp, Grindeanu a acuzat Guvernul Bolojan că ar fi subminat relația cu Washingtonul, indicând drept exemplu controversele legate de reactoarele nucleare de la Doicești. El a făcut referire și la declarații atribuite Oanei Gheorghiu și premierului desemnat Siegfried Mureșan, despre care susține că au fost critice la adresa administrației americane.
„În schimb, toată această gașcă de semidocți și incompetenți din Guvernul demis Bolojan a subminat constant relația cu SUA, dovada supremă fiind bâlbâiala ridicolă cu reactoarele de la Doicești. Uită toți, nu și diplomația americană, că personaje precum doamna Oana Gheorghiu au înjurat efectiv Administrația de la Washington, fără să se gândească la consecințe. La fel a făcut și prim-ministrul desemnat: Siegfried Vasile Mureșan”, a mai scris Grindeanu.
În opinia sa, relația cu SUA trebuie să evolueze constant prin investiții cât mai multe în România, iar pentru asta este nevoie de un Guvern profesionist și cu viziune, construit în jurul PSD.
Liderul social-democrat a anunțat că PSD nu va susține în Parlament noul Executiv propus de Siegfried Mureșan.
„Această nouă tentativă de manipulare din ultimele 48 de ore ne convinge cu atât mai mult că nu putem susține un Guvern clădit pe minciuni și incompetență! Cam atât despre trădare națională. În rest, rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Siegfried Vasile Mureșan!”, a evidențiat Sorin Grindeanu.