Home Actualitate ProfesionalăCheltuielile firmelor pe AI au urcat cu 406% în 2026 față de anul trecut

Cheltuielile firmelor pe AI au urcat cu 406% în 2026 față de anul trecut

by M Daniela
Cheltuielile firmelor pe AI au urcat cu 406% în 2026 față de anul trecut

Cheltuielile companiilor pentru inteligență artificială au crescut cu 406% în 2026

Cheltuielile companiilor pentru produse bazate pe inteligență artificială au înregistrat o creștere de 406% în acest an față de 2025, potrivit unei analize de specialitate publicate recent.

Datele centralizate de Revolut Business arată că firmele au cheltuit de peste zece ori mai mult decât consumatorii individuali pentru instrumente de inteligență artificială, respectiv 416 dolari față de 42 de dolari pe utilizator. Investițiile s-au concentrat pe platforme de productivitate consacrate, precum OpenAI, Anthropic și Cursor.

Microîntreprinderile domină adopția acestei tehnologii, reprezentând 77,9% dintre utilizatori și 59,7% din totalul cheltuielilor. Acestea folosesc inteligența artificială pentru a crește productivitatea echipelor și pentru a-și extinde activitatea mai rapid decât companiile mijlocii, fără a majora numărul de angajați în același ritm.

În România, segmentul companiilor mijlocii a înregistrat cea mai mare creștere a cheltuielilor pentru această tehnologie, de 440,2% de la un an la altul. Cheltuielile companiilor mari s-au majorat cu 254,8%, cele ale întreprinderilor mici și mijlocii cu 246,5%, iar cele ale microîntreprinderilor cu 224,4%.

Rata de retenție a utilizatorilor indică o consolidare a pieței: OpenAI are o rată de 89,9%, Anthropic de 89,7%, iar Cursor de 85,4%. De asemenea, 31,9% dintre utilizatorii business ai platformelor mai mici au migrat către soluții concurente, în timp ce doar 10,1% au renunțat complet la instrumentele de inteligență artificială monitorizate.

În ceea ce privește investițiile, în iulie 2026, companiile cu un număr de angajați între 1 și 10 au cheltuit în medie 236 de dolari pentru instrumente inteligente, comparativ cu 2.031 de dolari în cazul companiilor mijlocii cu 51-200 de angajați.

La nivel general, companiile din consultanță, IT și servicii pentru afaceri generează 66,4% din totalul cheltuielilor business pentru inteligență artificială, deși reprezintă doar 25,8% dintre companiile active pe platforma bancară.

Analiza se bazează pe date anonimizate și agregate ale tranzacțiilor efectuate prin peste 850.000 de conturi business la nivel global, în perioada ianuarie 2023 – august 2026. Cercetarea include atât aplicațiile principale de inteligență artificială, cât și infrastructura conexă – serviciile cloud bazate pe GPU și platformele de furnizare a modelelor de inteligență artificială, monitorizate începând din ianuarie 2024.

You may also like

Leave a Comment