Volkswagen recheamă în service aproape 3 milioane de mașini din cauza riscului de coroziune la direcție
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW și Audi vândute la nivel mondial, dintre care o treime în Germania, din cauza riscului de coroziune la sistemul de direcție. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA).
Potrivit autorității germane, problema de coroziune poate duce la ruperea șuruburilor, ceea ce poate provoca, la rândul său, defecțiuni la direcție. Acțiunea vizează aproximativ 2,16 milioane de vehicule VW, principala marcă a celui mai mare producător auto din Europa, și aproape 700.000 de vehicule Audi.
Din numărul total de vehicule vizate de rechemare, 895.832 de automobile VW și 58.555 de automobile Audi au fost vândute în Germania.
În cazul automobilelor marca VW, cele cinci modele afectate — Golf, Golf Variant, Tiguan, Touran și Caddy — au fost produse între 2013 și 2024. În ceea ce privește Audi, modelul vizat este Q3, iar autoturismele au fost fabricate între 2017 și 2024.
Un purtător de cuvânt de la Volkswagen a confirmat că „o problemă de coroziune a șurubului” a fost detectată în timpul verificărilor de calitate a vehiculelor. „Vehiculele afectate sunt acum rechemate ca măsură de precauție, deși nu au fost raportate victime”, a asigurat acesta.
Potrivit purtătorului de cuvânt, pericolul nu este „atât de grav încât mașina să fie oprită imediat”. „Puteți continua să conduceți până la programarea la reprezentanță” pentru a primi șuruburi noi, mai rezistente la coroziune, a adăugat el.
Aceasta este o nouă veste proastă pentru constructorul auto german, care trece în prezent printr-o perioadă dificilă. La începutul lunii, compania a ajuns la un acord cu sindicatele prin care se preconizează reducerea a 50.000 de locuri de muncă suplimentare până în 2030, ceea ce aduce reducerea totală planificată a forței de muncă la aproximativ 100.000. Grupul Volkswagen se confruntă cu probleme legate de concurența chineză, în special din cauza decalajului său pe segmentul vehiculelor electrice.