Home Actualitate ProfesionalăCNAIR: Platforma TollRo va fi disponibilă din 1 octombrie 2026

CNAIR: Platforma TollRo va fi disponibilă din 1 octombrie 2026

by M Daniela
CNAIR: Platforma TollRo va fi disponibilă din 1 octombrie 2026

CNAIR anunță că platforma TollRo devine operațională de la 1 octombrie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat încheierea etapei de testare a platformei TollRo și confirmă că aceasta este pregătită pentru utilizare. Etapa de testare, începută la 15 septembrie 2026, se va încheia pe 29 septembrie 2026.

Începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, platforma TollRo funcționează în regim operațional și va emite documente oficiale pentru rovinietă, tichet de rută și TollRo. Tot de la această dată, rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo se vor putea achita doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică.

În perioada de testare, aplicația mobilă și portalul au fost testate în condiții reale, iar funcționalitățile și fluxurile de plată au fost monitorizate și optimizate pe baza sugestiilor oferite de utilizatori.

Ce vehicule intră sub incidența TollRo

TollRo se aplică vehiculelor cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, concepute pentru transportul de marfă, precum și vehiculelor de transport mixt asimilate acestora, care circulă pe rețeaua de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din România.

Tariful se calculează în funcție de distanța parcursă, masa vehiculului, clasa EURO și tipul de drum, potrivit ordinului Ministrului Transporturilor publicat în Monitorul Oficial nr. 940 din 10 octombrie 2025.

Funcționalitățile aplicației TollRo

Principalele funcționalități ale aplicației includ calculul tarifului de trecere în funcție de distanța parcursă, masa totală maximă autorizată și clasa de emisii poluante (EURO) a vehiculului, plata online în siguranță direct din aplicație, crearea și gestionarea contului de utilizator, istoricul tranzacțiilor și al trecerilor efectuate, precum și notificări și informații actualizate despre rețeaua de drumuri acoperită de sistem.

Modalități de plată și canale disponibile

Taxele TollRo pot fi achitate în două moduri: prin tichet de rută, respectiv plată în avans pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei, sau prin tarifare pe distanța parcursă, caz în care traseul se înregistrează prin aplicația mobilă TollRo, iar plata se face din portofelul electronic, cu cardul sau cash.

De la 1 octombrie 2026, canalele de plată disponibile sunt portalul www.etoll.ro, pentru creare cont, înrolarea vehiculelor inclusiv a flotelor, achiziția rovinietei și a tichetului de rută, gestionarea portofelului electronic și a facturilor; aplicația mobilă TollRo, gratuită pentru iOS și Android, pentru achiziția rovinietei și a tichetului de rută, înregistrarea traseului pentru TollRo și notificări rutiere; distribuitorii autorizați, pentru rovinietă; punctele de vânzare CNAIR și punctele de trecere a frontierei (SDN și ACI), pentru rovinietă și tichet de rută; SMS, pentru rovinietă; și cash, în punctele selectate.

Plata TollRo prin furnizorii de servicii de taxare electronică (SETRE), interoperabilă cu sistemele de taxare din Uniunea Europeană, va fi disponibilă începând cu 15 ianuarie 2027.

Rovinietele deja cumpărate rămân valabile

Rovinietele emise până pe 30 septembrie 2026 prin sistemul actual (SIEGMCR) își păstrează valabilitatea până la data înscrisă pe ele. Nu este necesară achiziția unei roviniete noi, iar verificarea lor în trafic se face automat.

Vânzarea prin sistemul actual va fi stopată pe 30 septembrie 2026, la ora 23:59. Începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, toate rovinietele și tichetele de rută noi se emit exclusiv prin platforma TollRo.

Materiale video și informații suplimentare

Aplicația mobilă TollRo poate fi descărcată gratuit din App Store pentru iOS și din Google Play pentru Android. Informații suplimentare despre TollRo, tarife, rețeaua de drumuri acoperită și modurile de plată disponibile vor putea fi consultate pe portalul oficial etoll.ro, iar sesizările pot fi transmise prin formularul disponibil pe portal.

Pentru a sprijini utilizatorii în utilizarea aplicației, CNAIR pune la dispoziție o serie de materiale video care prezintă pas cu pas principalele funcționalități ale TollRo: crearea unui cont, calculul și plata tarifului de trecere, precum și verificarea istoricului tranzacțiilor. Materialele video vor fi publicate pe canalele oficiale ale CNAIR și pe portalul etoll.ro.

You may also like

Leave a Comment