Home Actualitate ProfesionalăCE Oltenia scumpește energia pentru 2027, dar nu vinde nimic

CE Oltenia scumpește energia pentru 2027, dar nu vinde nimic

by M Daniela
CE Oltenia scumpește energia pentru 2027, dar nu vinde nimic

Complexul Energetic Oltenia nu a reușit să vândă energie pentru 2027 după ce a majorat prețul

Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, nu a reușit să vândă energie electrică cu livrare pe tot parcursul anului 2027, după ce a crescut prețul de pornire. Anterior acestei sesiuni de licitație, compania reușise să vândă de cinci ori la rând.

CE Oltenia a lansat 12 oferte de vânzare de energie electrică, profil bandă, cu livrare între 1 ianuarie și 31 decembrie 2027, pe piața de contracte bilaterale PCCB-LE Flex a OPCOM. Două dintre oferte vizau energie furnizată la o putere de 10 MW, iar alte zece la 5 MW. În total, compania a scos la licitație un volum de 613 GWh, toată cu livrare în cursul anului viitor.

De data aceasta, CE Oltenia a scos la vânzare energia cu un preț de plecare de 775 de lei/MWh, considerat mare având în vedere că este vorba despre energie cu livrare pe tot anul. Probabil încurajată de faptul că, cu o săptămână înainte, a scos la vânzare energie cu 750 de lei/MWh și a reușit să vândă tot, la prețuri de până la 775 de lei, compania a mai adăugat 25 de lei/MWh la prețul de pornire, solicitând acum 775 de lei. De această dată nu s-a prezentat niciun cumpărător, iar toate licitațiile au fost anulate.

Acest lucru indică faptul că piața încă nu acceptă produsul „calendar 2027” la prețuri de aproape 800 de lei/MWh, în ciuda presiunii enorme pe preț din prima parte a anului, ca urmare a perioadei de iarnă, a prețurilor mari ale gazelor și a rezervelor mici de apă cu care s-ar putea intra în iarnă. Acestea se suprapun peste lipsa de capacitate de generare din România și peste oprirea programată a Unității 1 de la Cernavodă, care va intra în retehnologizare.

De reținut că CE Oltenia a scos acum la vânzare exact aceleași pachete, cu același volum de energie și același profil de livrare, ca cele pe care le scosese la licitație și le-a vândut cu o săptămână înainte. Succesul de atunci a reprezentat a cincea sesiune de licitații încheiată cu succes pentru CE Oltenia care vizează energie cu livrare forward, pe fondul prețurilor mari din piață. La prețul mai mare cerut acum, compania nu a mai găsit însă cumpărători.

După ultimele închideri de capacități, CE Oltenia mai operează trei grupuri de 330 MW la termocentrala Rovinari și unul de 330 MW la Turceni – puteri din licență, puterea disponibilă fiind mai mică. Ultimul ar fi trebuit să fie scos din exploatare până la finalul lunii august, în baza angajamentelor din PNRR, dar România a anunțat deja că nu îl va închide și îl va ține operațional și în iarna aceasta, și în iarna viitoare.

You may also like

Leave a Comment