SANY cumpără un proiect de stocare a energiei din zona Moldovei
Grupul chinez SANY a achiziționat integral compania Spark Terminal SRL, dezvoltatorul unui proiect standalone de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o putere instalată de 153 MW, situat în zona Borzești, în regiunea Moldovei. Tranzacția a fost asistată de avocații de la Clifford Chance Badea, care au reprezentat RNV Infrastructure SRL, parte din Grupul Renovatio, vânzătorul participației, către SANY International Industrial Co. PTE LTD din Singapore.
Proiectul se află, cel puțin deocamdată, în stadiul de dezvoltare, compania de proiect neavând încă avizul tehnic de racordare, conform datelor consultate la Transelectrica. Aceasta este a doua investiție a SANY în sectorul energiilor regenerabile din România, după ce anul trecut grupul a achiziționat un proiect fotovoltaic cu stocare în sudul țării: o capacitate de 95 MWp combinată cu o instalație de stocare în baterii de 218 MWh, în Dobrești, județul Dolj.
Grupul SANY a fost înființat în 1989 în China și a devenit un conglomerat industrial de amploare. SANY Heavy Industry este listată la Bursa din Shanghai și a raportat în 2025 venituri de aproximativ 10,83 miliarde USD și un profit net de 830 milioane USD, fiind una dintre cele mai mari companii din sectorul utilajelor de construcții din China. Compania operează fabrici și centre de cercetare-dezvoltare în state precum SUA, Germania, India și Brazilia și are o prezență comercială în peste 100 de țări. Divizia sa de regenerabile, Sany Renewable Energy, care numără peste 6.000 de angajați și produce inclusiv turbine eoliene, a început să își sporească semnificativ investițiile în proiecte eoliene și fotovoltaice. În regiune, compania derulează și un proiect eolian de 168 MW în Serbia, la Alibunar, unde are semnat și un acord de achiziție de energie (PPA).
RNV Infrastructure SRL face parte din grupul autohton Renovatio, activ în România prin intermediul mai multor companii în dezvoltarea, generarea, comercializarea, furnizarea și gestionarea activelor de energie regenerabilă. Recent, Renovatio Solar, divizia EPC a grupului specializată în proiecte fotovoltaice și de stocare, a semnat un parteneriat strategic cu CATL, liderul pieței globale de baterii, pentru construcția proiectului Borzești Energy Storage, un sistem de stocare de 918 MWh, primul de această amploare realizat în România.