Macron cere Bruxelles-ului amânarea regulilor de raportare a metanului pentru importatori
Preşedintele francez Emmanuel Macron a transmis o scrisoare Comisiei Europene prin care solicită amânarea adoptării regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol şi gaze naturale, invocând riscurile legale pe care aceste reglementări le-ar crea într-un context de aprovizionare energetică tot mai tensionată.
Scrisoarea, datată 18 septembrie şi adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost dezvăluită iniţial de publicaţia franceză Les Echos. Potrivit documentului, Parisul cere o amânare de un an a aplicării noilor cerinţe, până la 1 ianuarie 2028.
Regulamentul (UE) 2024/1787 este primul act legislativ al Uniunii Europene care impune norme stricte pentru măsurarea, raportarea şi reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Acesta obligă companiile din domeniile petrol, gaze şi cărbune să elimine treptat practicile de rutină privind arderea la faclă şi evacuarea în atmosferă, cu obiectivul unei reduceri de 45% a emisiilor până în 2030. Începând din 2027, petrolul şi gazele importate ar trebui să respecte reglementări de monitorizare a emisiilor echivalente celor aplicabile în Europa.
Metanul este al doilea cel mai important contributor la încălzirea globală, după dioxidul de carbon.
Presiuni pe piaţa energiei şi nemulţumiri în statele membre
Solicitarea Franţei vine pe fondul presiunilor interne din zona sindicatelor, care cer măsuri împotriva creşterii costului vieţii, şi al unei campanii electorale dificile în perspectiva alegerilor din 2027.
Poziţia Parisului nu este singulară. Mai multe state membre ale UE, printre care Germania, cea mai mare piaţă europeană de gaze, au cerut deja amânarea sau suspendarea acestor reglementări. În iulie, Comisia Europeană a recomandat guvernelor UE să acorde scutiri de trei ani de la plata penalităţilor pentru companiile de petrol şi gaze care încalcă Regulamentul privind metanul, astfel încât sancţiunile să nu fie aplicate în anii 2027, 2028 şi 2029, pentru a evita perturbările în aprovizionare.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că Executivul comunitar monitorizează cu atenţie evoluţiile de pe pieţele de combustibili şi va analiza sugestiile transmise de Macron. „Dacă vedem orice problemă legată de securitatea aprovizionării, suntem desigur pregătiţi să luăm în considerare noi măsuri”, a precizat oficialul.
Cereri suplimentare privind calitatea carburanţilor
În aceeaşi scrisoare, preşedintele francez solicită UE o atenuare temporară a normelor privind calitatea carburanţilor, pentru a permite creşterea producţiei europene de kerosen şi motorină. Macron a arătat că rafinăriile franceze estimează că o astfel de măsură ar putea majora producţia de combustibil cu 5% – 20%.
Şeful statului francez cere Comisiei Europene să analizeze posibile modificări temporare ale cerinţelor europene privind densitatea combustibilului, limitele de evaporare şi desulfurarea. El a explicat că, pe fondul deteriorării aprovizionării internaţionale cu combustibili, rafinăriile şi importatorii întâmpină dificultăţi în confirmarea livrărilor pentru următoarele săptămâni, şi a amintit că o flexibilitate similară a fost acordată în timpul pandemiei.
Potrivit scrisorii, aceste măsuri ar putea spori aprovizionarea cu combustibili a Europei într-un moment în care blocul comunitar rămâne puternic dependent de Orientul Mijlociu, regiune responsabilă de 36% din importurile UE de kerosen şi de 18% din cele de motorină.