Centrala de la Cernavodă s-a oprit, România funcționează fără energie nucleară. Acum, exportă
Începând de astăzi, România a intrat într-o nouă etapă energetică, funcționând fără aportul energiei nucleare. Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată de la rețeaua electrică, iar țara nu dispune în prezent de cele două mari unități de generare, fiecare cu o capacitate de 700 MW. Aceasta deconectare survine în contextul unui debit scăzut al Dunării, care nu mai asigură suficiente resurse pentru răcirea unităților. Impactul acestei situații este considerabil, având în vedere importanța acestor unități în cadrul sistemului energetic românesc.
Deși nu se știe cu precizie când cele două unități vor fi reluate în sistem, estimările actuale indică faptul că unitatea 1 ar putea fi repusă în funcțiune pe 23 august, iar unitatea 2 pe 30 august. Totuși, aceste date sunt pur orientative, iar reluarea operațiunilor depinde de fluctuațiile debitului Dunării.
În prezent, conform datelor din aproape timp real, România reușește să exporte energie netă, cu o putere de 327 MW, chiar și fără energia nucleară. Această performanță se datorează consumului redus, determinat parțial de autoconsumul prosumatorilor, precum și de producția fotovoltaică, care atinge valori de peste 2.200 MW. De asemenea, contribuții importante vin și din turbinele eoliene, care furnizează aproximativ 700 MW, și din centralele pe gaze care generează aproape 1.000 MW, în vreme ce centralele pe bază de cărbune contribuie cu sub 700 MW.
România se află acum într-o situație delicată pe parcursul vârfului de seară, când producția de energie solară scade semnificativ, iar capacitatea de stocare rămâne limitată. Preconizările de consum vârful în jur de 7.000 MW, iar lipsa reactorului 2 ar putea fi compensată parțial de ceea ce poate oferi energia eoliană. Cu toate acestea, se estimează că, în seara aceasta, sistemul va trece din nou pe importuri pentru a satisface cererea.
Situația creată de oprirea centralei nucleare ridică întrebări cu privire la strategia pe termen lung a României în domeniul energetic, îndeosebi în ceea ce privește capacitatea de a asigura producția necesară pe fondul schimbărilor climatice care afectează resursele hidrologice ale Dunării.
