Drona care a lovit o bază britanică din Cipru nu a fost trasă din Iran, anunță Guvernul de la Londra
Drona Shahed care a atacat luni dimineață baza Forțelor Aeriene Britanice (RAF) de la Akrotiri, în Cipru, nu a fost lansată din Iran, a declarat joi guvernul britanic, conform agenției EFE, care citează Agerpres. Un purtător de cuvânt al executivului britanic a confirmat că, deși investigația inițială asupra componentelor recuperate a stabilit că aceasta era într-adevăr o dronă iraniană Shahed, sursa de lansare nu este Iranul.
Incidentul a avut loc la un hangar al aerodromului, nu pe pistă, așa cum fusese precizat inițial, și a provocat daune minime, fără a fi înregistrate victime. Această clarificare a venit pe fondul unor critici din partea opoziției conservatoare, care a pus la îndoială răspunsul guvernului laburist cu privire la securitatea națională.
În contextul acestor evenimente, premierul britanic Keir Starmer a afirmat, miercuri, că Regatul Unit nu se va alătura Statelor Unite și Israelului în acțiuni militare împotriva Iranului fără o bază legală și o planificare adecvată a obiectivelor. Totuși, a autorizat utilizarea bazelor britanice pentru atacuri în scopuri defensive asupra unor obiective militare iraniene, susținând că aceasta este o măsură necesară pentru a proteja cetățenii britanici din zonă.
Incidentul cu drona a venit înainte ca premierul să ia această decizie ce implică folosirea forțelor britanice. De asemenea, în urma atacului, guvernul de la Londra a anunțat desfășurarea distrugătorului HMS Dragon, alături de elicoptere Wildcat dotate cu capacități anti-dronă, pentru a asigura protecția personalului britanic aflat la baza de la Akrotiri.