O promisiune „primejdioasă” pentru sistemul energetic românesc
România își pregătește o promisiune care, în ciuda atractivității sale pe plan politic, ridică semne serioase de întrebare în ceea ce privește sustenabilitatea economică: adăugarea a încă 8.000 MW de energie fotovoltaică până în 2030, adică aproape o cincime din consumul național anual. Această afirmație a fost susținută de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, care subliniază că deblocarea Avizelor Tehnice de Racordare (ATR) este esențială pentru realizarea acestei expansiuni.
Contraste între teorie și realitate
La prima vedere, politica energetică românească ar putea sugera idei precum independența energetică și facturi mai mici pentru consumatori. Totuși, în practică, fără reforme aplicate și eficiente, rezultatul ar putea fi complet opus, cu energie disponibilă când nu este necesară și extrem de scumpă când cererea este maximă. De exemplu, eficiența celor 8.000 MW suplimentari se va concentra între orele 10:00 și 16:00, exact atunci când consumul este scăzut, ceea ce ar putea genera prețuri negative și, implicit, o supraproducție de energie la acele ore.
Provocările stocării și distribuției energiei
Specialistul Chisăliță este clar în privința faptului că energia electrică nu este un produs care poate fi stocat la scară largă fără costuri semnificative. În intervalul orar 18:00 – 22:00, când cererea crește brusc tocmai în absența luminii solare, Sistemul Energetic Național (SEN) va trebui să se bazeze pe surse de energie alternativă, precum gazele naturale sau hidroenergia, pentru a face față cererii crescânde. Acest lucru subliniază faptul că prețul real al energiei nu se va forma la orele de vârf de producție solară, ci în momentele de maxim consum, când resursele sunt limitate.
Costurile integrării energiei regenerabile
Chisăliță avertizează asupra riscurilor ignorării costurilor reale de integrare în sistem. Este necesară întărirea rețelelor electrice, construcția unor capacități de stocare a energiei și digitalizarea sistemului energetic. Aceste măsuri implică, evident, investiții financiare substanțiale, iar cei care le vor suporta sunt consumatorii finali, nu investitorii în energie solară sau autoritățile statale. În timp ce energia solară poate reduce costul energetic brut, întregul sistem devine mai scump fără o integrare adecvată.
Ce schimbări sunt necesare pentru o tranziție de succes
Într-un context optimizat, factura medie pentru consumator ar putea varia între 0,95 și 1,45 lei/kWh, în funcție de gestionarea corectă a investițiilor și a sistemelor. Pe de altă parte, o gestionare defectuoasă ar putea duce la prețuri de 1,50 – 2,55 lei/kWh, ceea ce se află în contradicție directă cu promisiunile inițiale. Aici, tehnologia nu este principala vinovată; mai degrabă, este vorba despre politica energetică și implementarea acesteia.
Coordonarea și adaptabilitatea sistemului energetic
Chisăliță susține că problema României nu constă în absența proiectelor de energie regenerabilă, ci mai degrabă în lipsa unei coordonări eficiente. Deși ATR-urile pot fi obținute rapid pe hârtie, construirea efectivă a rețelelor și instalarea sistemelor de stocare nu se pot realiza doar prin anunțuri publice. Crearea unui consum flexibil necesită prețuri corecte și, mai ales, un angajament politic bine fundamentat.
Concluzia specialistului
În final, Chisăliță subliniază că, fără măsurile și reformele necesare, 2030 nu se va concretiza ca un an al energiei ieftine, ci ca un an marcat de facturi piperate generate de o tranziție prost gestionată. În acest sens, antrenarea unor investiții corecte în rețele electrice, contracte de gaze stabile, instalarea de baterii de stocare în locații strategice și promovarea unui consum flexibil sunt esențiale pentru asigurarea unui viitor energetic stabil și sustenabil pentru România.