Home Analize & OpiniiCotrocenii nu sunt ai președintelui ca libertatea presei să depindă de bunăvoința sa

Cotrocenii nu sunt ai președintelui ca libertatea presei să depindă de bunăvoința sa

by M Daniela
Cotrocenii nu sunt ai președintelui ca libertatea presei să depindă de bunăvoința sa

Libertatea presei nu depinde de buna dispoziție a președintelui

Există momente în care o funcție publică îți oferă autoritate. Felul în care alegi să o folosești spune mai multe despre tine decât toate discursurile despre democrație. Marți seară, la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan a ales să nu răspundă întrebării unui jurnalist și i-a comunicat că nu va mai avea acces la conferințele de presă pe durata mandatului său. Motivul invocat: injurii pe care jurnalistul i le-ar fi adresat anterior.

Nu trebuie să-l simpatizăm pe Ovidiu Vanghele și nici să fim de acord cu ceea ce a scris despre Nicușor Dan. Trebuie, însă, să-i apărăm dreptul de a-i pune întrebări președintelui, pentru că acel drept nu îi aparține doar lui, ci tuturor.

Insulta nu este jurnalism, dar nici funcția nu este proprietate personală

Insulta nu este jurnalism, vulgaritatea nu este curaj, iar agresivitatea verbală nu substituie argumentele sau rigoarea profesională. Limbajul folosit merită criticat fără echivoc. Dincolo de comportamentul jurnalistului, însă, trebuie analizat modul în care un președinte înțelege să exercite puterea încredințată de cetățeni. Jurnalistul răspunde pentru cuvintele sale, președintele răspunde pentru exercitarea puterii statului.

Autoritatea unei instituții publice nu se confundă cu autoritatea persoanei care o conduce. Funcția nu este proprietatea celui care o ocupă, iar prerogativele ei nu pot fi folosite pentru a regla conturi personale. Problema nu este dacă președintele s-a simțit jignit, ci dacă poate folosi autoritatea funcției pentru a restrânge accesul unui jurnalist la activitățile publice ale instituției.

Ce prevede legea și ce lipsește din decizie

Articolul 18 din Legea 544/2001 permite retragerea acreditării unui jurnalist numai pentru fapte care împiedică desfășurarea normală a activității instituției și care nu privesc opiniile exprimate în presă. Articolul 19 prevede că instituțiile publice nu pot interzice accesul presei la acțiunile publice pe care le organizează. Legea impune și comunicarea în scris a retragerii acreditării. Nu a fost prezentată public o asemenea decizie și nu a fost explicat modul în care comportamentul jurnalistului ar fi împiedicat funcționarea Administrației Prezidențiale. În schimb, a fost anunțată o interdicție pentru tot restul mandatului, o durată care pare să reflecte mai degrabă dimensiunea supărării decât gravitatea unei perturbări instituționale demonstrate.

Conferințele de presă sunt activități publice, nu întâlniri private

Există ceva profund greșit în ideea că un președinte poate decide cine îi pune întrebări în funcție de relația personală cu jurnalistul. Conferințele de presă de la Cotroceni nu sunt întâlniri private, ci activități ale unei instituții publice, finanțate de contribuabili și conduse temporar de un om ales să reprezinte întreaga societate, inclusiv pe cei care îl critică.

Dacă jurnalistul i-a lezat demnitatea sau reputația, președintele are la dispoziție instrumentele dreptului civil: poate solicita instanței protejarea drepturilor nepatrimoniale, constatarea caracterului ilicit al faptelor și, după caz, despăgubiri pentru prejudiciul moral. Are, așadar, căi legale prin care își poate apăra reputația, fără să transforme prerogativele funcției într-un instrument de sancționare a unui jurnalist.

Un test de consecvență pentru principiile democratice

Într-o democrație, dreptul de a pune întrebări nu poate fi condiționat de disponibilitatea celui aflat la putere de a le asculta. Altfel, conferința de presă încetează să mai fie un mecanism de responsabilizare a puterii și devine un exercițiu de relații publice. Dacă un președinte pe care nu îl simpatizăm ar interzice accesul unui jurnalist de investigație la conferințele sale, invocând insulte publicate pe Facebook, am vorbi despre intimidarea presei și abuz de putere. Dacă răspunsul este da, același standard trebuie aplicat și lui Nicușor Dan. Principiile democratice nu își schimbă conținutul în funcție de rezultatul alegerilor, iar abuzul de putere nu devine acceptabil când este exercitat de cineva în care ne-am pus speranțele.

Președintele ar trebui să revină asupra deciziei, nu pentru că jurnalistul ar avea dreptate și nici pentru că insultele trebuie tolerate, ci pentru că respectarea legii este mai importantă decât satisfacția unei revanșe personale. Un asemenea gest nu ar fi o dovadă de slăbiciune: capacitatea unui lider de a-și recunoaște și corecta greșelile spune mai mult despre caracterul său democratic decât orice discurs despre valorile europene. Președintele nu trebuie să-l placă pe jurnalist, dar trebuie să accepte că acesta are dreptul să nu-l placă și, în limitele legii, să-i pună în continuare întrebări. Democrația nu se măsoară în cât de frumos vorbesc cei care ne conduc, ci în cât de multă libertate le lasă celor care îi critică.

You may also like

Leave a Comment