Creștere accelerată a incidentelor cibernetice în România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că frecvența incidentelor cibernetice relevante a crescut semnificativ în ultima perioadă, ajungând ca astfel de evenimente să apară uneori la interval de câteva zile. Declarația a fost făcută de Gabriel Dinu, director adjunct al DNSC, în cadrul unui eveniment dedicat securității cibernetice.
Potrivit acestuia, dacă până la jumătatea anului incidentele semnificative erau semnalate aproximativ o dată pe lună, în prezent nu trece o săptămână fără ca un astfel de eveniment să fie luat în calcul. „Este o creștere evidentă pe care o vedem în ceea ce privește intensitatea atacurilor cibernetice”, a explicat Dinu.
Vulnerabilități sistemice și atacuri ransomware
Specialistul a menționat că apar din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice, iar una dintre cele recente, legată de PHP, a afectat un număr foarte mare de organizații și a avut efecte semnificative. De asemenea, ransomware-ul rămâne un fenomen cu care se confruntă tot mai multe entități, cu un trend ascendent și consecințe tot mai grave.
„Vedem din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice care apar. Vulnerabilitatea PHP de acum câteva zile a impactat un număr foarte mare de organizații, a avut efecte și reverberații semnificative”, a declarat reprezentantul DNSC.
Inteligența artificială, o prioritate pentru securitatea cibernetică
Printre principalele preocupări la nivel național și european se numără inteligența artificială, atât din perspectiva modului în care atacatorii o folosesc pentru a-și amplifica capabilitățile, cât și din cea a nevoii organizațiilor de a utiliza aceste instrumente în mod eficient și sigur. Alte teme relevante sunt suveranitatea tehnologică și protecția datelor în mediul online.
Aplicarea legii, obligatorie
Gabriel Dinu a subliniat că implementarea legislației naționale a trecut din zona reglementării în cea executivă, fiind aplicate deja primele amenzi pentru neconformare. Organizațiile vizate sunt înregistrate la DNSC, cunosc obligațiile ce le revin și au început să își autoevalueze nivelul de securitate și să implementeze măsurile de gestionare a riscurilor prevăzute de lege.
„Aplicarea legii nu este opțională, este obligatorie și nu suntem doar o autoritate care are o față prietenoasă, care încearcă să coopereze și să sprijine organizațiile, dar suntem și o autoritate care, cu fermitate, impune obligațiile care sunt proporționale și normal să fie implementate de către organizații”, a punctat specialistul DNSC.
Declarațiile au fost făcute în contextul Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, desfășurat la Cluj-Napoca, eveniment care reunește reprezentanți ai autorităților centrale și de reglementare, lideri din sectorul energetic, specialiști IT/OT și cybersecurity, precum și reprezentanți ai mediului academic.