Home Actualitate ProfesionalăPrelungirea Ghencea: când se finalizează lucrările pe fiecare tronson

Prelungirea Ghencea: când se finalizează lucrările pe fiecare tronson

by M Daniela
Prelungirea Ghencea: când se finalizează lucrările pe fiecare tronson

Lucrările de lărgire din Prelungirea Ghencea intră în linie dreaptă. Calendarul pe fiecare tronson

Proiectul de lărgire din Prelungirea Ghencea a intrat în linie dreaptă, iar lucrările au termene clare pentru fiecare tronson în parte, anunță Primăria Municipiului București. Municipalitatea a prezentat stadiul intervențiilor și calendarul estimat pentru finalizarea acestora.

Tronsonul I: Terminalul 41 – Str. Brașov

La linia de tramvai, termenul estimat este martie – aprilie 2028. Vor fi modernizate liniile din zona terminalului 41, pe o lungime de aproximativ 200 de metri, prin realizarea unei căi duble de rulare, cu macazuri automatizate, linie de contact nouă și două peroane. În intersecția cu strada Brașov vor fi montate macazuri automatizate pentru toate direcțiile, iar peroanele vor fi adaptate.

Pentru carosabil și trotuare, termenul este iulie – august 2028. În zona terminalului 41, carosabilul a fost lărgit la două benzi de circulație, prin realizarea unei casete rutiere noi și a unui trotuar. Stratul final de asfalt va fi așternut după finalizarea liniei de tramvai și a peroanelor. Același lucru este prevăzut și în intersecția cu strada Brașov.

Tronsonul II: Str. Brașov – Str. Râul Doamnei

Linia de tramvai are termen de finalizare începutul anului 2027. Calea de rulare este realizată în proporție de 95%. Urmează montarea gardului de delimitare și a stâlpilor pentru catenara tramvaiului și iluminat, care sunt deja comandați. Aceștia vor fi montați strict pe amplasamentul vechilor stâlpi de iluminat, fără a afecta trotuarul.

Pentru drum, termenul este iulie – august 2028, fiind prevăzute lucrări de asfaltare în zona intersecției cu strada Brașov.

Tronsonul III: Str. Râul Doamnei – Str. Valea Oltului

Linia de tramvai are termen iulie – august 2027. Zidurile de separație sunt finalizate, iar următoarea etapă este execuția infrastructurii liniei de tramvai. Se va începe cu porțiunea până la strada Ghidiceni, pentru realizarea cât mai rapidă a căii de rulare. Stâlpii liniei de contact sunt montați în proporție de 92%. Lucrările sunt corelate cu intervențiile necesare pentru consolidarea apeductelor din zona Ghidiceni.

Carosabilul și trotuarele au termen iulie – august 2027. Pe partea stângă, lucrările sunt realizate în proporție de 88%. Mai rămâne de pus stratul final de asfalt, de amenajat trotuarul și spațiul verde. Pe partea dreaptă, lucrările la drum vor începe în paralel cu finalizarea rețelelor de apă și canalizare. Se lucrează la trotuare în zonele în care intervențiile la rețelele electrice și la alimentarea cu energie a tramvaiului sunt finalizate sau aproape de finalizare. Va fi realizată și pista de biciclete. Tot aici vor începe lucrările de consolidare a apeductelor din zona Ghidiceni, care vor impune reorganizarea circulației.

Tronsonul IV: Strada Valea Oltului – strada Mărăcineni

Linia de tramvai are termen octombrie 2027. Lucrările vor începe după finalizarea carosabilului de pe partea stângă și devierea traficului rutier pe această parte.

Carosabilul și trotuarele au termen noiembrie – decembrie 2027. Lucrările la drum, trotuare și pistele de biciclete vor începe după relocarea rețelelor de medie și joasă tensiune și a celor de telecomunicații. Se va lucra etapizat, începând cu partea stângă, unde sunt în desfășurare intervenții la rețelele de apă și canalizare, telecomunicații și iluminat public.

Tronsonul V: Strada Mărăcineni – Park&Ride și bazinele de retenție

Linia de tramvai are termen noiembrie – decembrie 2027. Au început lucrările la infrastructura liniei de tramvai, de la limita proiectului CNAIR până la intrarea în Park&Ride. Vor începe și lucrările pe porțiunea dintre limita proiectului CNAIR, strada Mărăcineni și sensul giratoriu, în baza protocolului dintre PMB și CNAIR.

Drumul și bazinele de retenție au termen noiembrie – decembrie 2027. La bazinul de retenție de la Mărăcineni au început lucrările de structură, fiind în curs armarea radierului. Sunt prevăzute lucrări de armare și betonare a pereților, stâlpilor, grinzilor și plăcii bazinului. La bazinul de retenție Park&Ride se pregătește suprafața inferioară pentru turnarea stratului suport din beton. Armăturile au fost comandate, urmând să înceapă transportul lor în șantier, iar lucrările de structură vor avansa după finalizarea hidroizolației, în condiții meteorologice favorabile.

Tronsonul VI: Bucla Park&Ride

Linia de tramvai și lucrările conexe au termen septembrie 2028. Lucrările la bucla de tramvai vor începe după finalizarea structurii de rezistență a parcării Park&Ride.

Drumul și accesul la Park&Ride au, de asemenea, termen septembrie 2028. Sunt prevăzute realizarea pistelor de biciclete din exteriorul trotuarului existent, amenajarea drumului în bucla Park&Ride, accesul către parcare și construirea unei platforme pentru parcarea autobuzelor și microbuzelor, la capătul de linie.

You may also like

Leave a Comment