Home Actualitate ProfesionalăGrindeanu: Prioritatea zero a viitorului Guvern ar trebui să fie măsurile privind energia

Grindeanu: Prioritatea zero a viitorului Guvern ar trebui să fie măsurile privind energia

by M Daniela
Grindeanu: Prioritatea zero a viitorului Guvern ar trebui să fie măsurile privind energia

Grindeanu: Energie ieftină, prioritatea zero a viitorului Guvern

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că principala prioritate a viitorului Executiv ar trebui să fie legată de energie, afirmând că România are nevoie de eforturi maxime pentru a asigura prețuri cât mai reduse la energie. Declarația a fost făcută la sediul central al partidului.

„Cred că prioritatea numărul unu pe care trebuie să o aibă viitorul Guvern ar fi măsurile legate de energie. România trebuie să facă eforturi la maxim, astfel încât să avem energie cât mai ieftină. Dacă ai energie ieftină, ești competitiv. Dacă ai energie ieftină, ai o viață mai bună, până la urmă, costurile zilnice sunt, chiar și pentru persoanele fizice, mai reduse. Dar România câștigă economic”, a afirmat Grindeanu.

Liderul social-democrat a subliniat că țara noastră a pierdut aproximativ 15 locuri în clasamentul competitivității în ultimul an și jumătate, iar unul dintre factorii principali îl reprezintă prețul energiei. El a numit situația un „paradox”, având în vedere că România nu duce lipsă de resurse energetice, dar se confruntă cu unele dintre cele mai mari prețuri la energie.

„Acest lucru trebuie să fie îndreptat. Dacă acest lucru îl facem cu eforturi, nu va fi simplu, în acel moment eu cred că deja ne înscriem pe o traiectorie bună, pe o traiectorie care readuce România într-o zonă de competitivitate economică”, a adăugat Grindeanu.

Întrebat dacă PSD susține în continuare eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veteranii de război și pentru alte categorii, precum și revenirea TVA la 19%, Grindeanu a reafirmat poziția partidului. El a explicat că anumite măsuri incluse în pachetele fiscale asumate de guvernarea anterioară, din care PSD a făcut parte, au fost excesive.

„Noi am susținut că anumite măsuri luate anul trecut, în pachetele acelea asumate de către Guvernul Bolojan, din care și noi făceam parte, unele dintre ele au fost excesive. Am susținut că atunci când pui CASS pentru mame, când faci taxe în plus pentru veterani de război, pentru deținuți politici, pentru persoanele vulnerabile în general, astea sunt lucruri care sunt excesive și, evident, susținem eliminarea lor”, a precizat liderul PSD.

Grindeanu a menționat că, potrivit informațiilor sale, în România mai trăiesc aproximativ 230 de veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial. El a criticat modul în care fostul premier a justificat aceste măsuri, sugerând că introducerea de taxe pentru categoriile vulnerabile a fost folosită pentru acoperirea deficitului bugetar.

You may also like

Leave a Comment