FMI: Europa Centrală și de Est are nevoie de reforme structurale pentru a-și susține creșterea economică
Țările din Europa Centrală și de Est trebuie să implementeze reforme pentru a stimula creșterea economică, într-un context marcat de presiuni demografice tot mai acute și de provocări crescute din partea exporturilor Chinei, a declarat marți reprezentantul regional al Fondului Monetar Internațional, Carlos Mulas-Granados.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe organizate de portalul de știri financiare portfolio.hu. Oficialul FMI a subliniat că perspectivele de creștere economică pe termen mediu pentru regiunea Europei Centrale și de Est au scăzut până la o medie de 2,5% în 2026, față de aproximativ 5% în perioada de dinaintea aderării la Uniunea Europeană.
„Perspectivele de creștere sunt mai puțin favorabile. Durata necesară pentru a recupera decalajul de convergență față de Europa de Vest este mult mai mare”, a afirmat Carlos Mulas-Granados.
El a adăugat că regiunea nu poate spera să mențină același ritm de creștere din anii anteriori fără o îmbunătățire semnificativă a potențialului său de creștere, avertizând că acest obiectiv nu va fi ușor de atins.
Potrivit oficialului FMI, contribuția regiunii Europei Centrale și de Est la creșterea economică a Uniunii Europene a scăzut la 27% în perioada 2020-2026, de la 30% înainte de pandemia de COVID-19. Unul dintre factorii care au determinat această evoluție este înrăutățirea perspectivelor de export ale Germaniei, principalul partener comercial al regiunii.
Carlos Mulas-Granados a recomandat țărilor din regiune să continue diversificarea schimburilor comerciale ca motor de creștere, să răspundă declinului demografic prin creșterea ratei de participare pe piața muncii a tinerilor, femeilor și lucrătorilor vârstnici și să accelereze inovarea și pregătirea în domeniul inteligenței artificiale.
De asemenea, oficialul FMI a susținut că statele din regiune ar trebui să transforme sectoarele energie, climă și apărare în noi motoare de creștere, în loc să depindă în principal de furnizori din SUA sau Coreea de Sud pentru achiziția de echamente, în contextul creșterii cheltuielilor pentru apărare.
Mulas-Granados a mai precizat că viitorul buget al Uniunii Europene ar putea oferi regiunii Europei Centrale și de Est oportunitatea de a-și transforma modelul de creștere economică.