Froo atinge 300 de magazine în România după doi ani de expansiune
Lanțul de magazine de proximitate Froo, adus pe piața locală de retailerul polonez Zabka, a anunțat că a atins pragul de 300 de magazine deschise în România, la aproximativ doi ani de la lansare. Informația a fost comunicată de companie.
„Ce a pornit ca o viziune curajoasă pentru convenience modern a devenit astăzi o rețea în plină dezvoltare, cu 300 de magazine în toată România. Atingerea pragului de 300 de magazine înseamnă mult mai mult decât o simplă cifră. Ea reflectă ambiția a sute de parteneri de afaceri independenți, care au ales să își lanseze, să își administreze și să își dezvolte afacerea sub brandul Froo. De la primul nostru magazin până la al 300-lea, misiunea rămâne aceeași: construim un ecosistem în care antreprenorii locali pot crește, aducând în același timp soluții rapide, proaspete și moderne cât mai aproape de viața de zi cu zi a oamenilor”, se arată în anunțul companiei.
Recent, Froo a deschis primele magazine și în județul Sibiu, acesta devenind al șaptelea oraș în care lanțul este prezent.
Retailerul polonez Zabka a intrat pe piața românească în 2023, prin preluarea de la familia Trandafir a pachetului majoritar din compania de distribuție DRIM Daniel Distribuție FMCG. Primele magazine Froo au fost deschise în 2024.
Potrivit estimărilor, până la sfârșitul anului 2028 rețeaua ar urma să ajungă la aproximativ 16.000 de magazine, cu circa 1.500 mai multe decât se prognozase inițial la momentul primei listări a Żabka la Bursa de Valori din Varșovia.