Stadiul lucrărilor pe Prelungirea Ghencea: patru tronsoane în lucru, 140 de muncitori mobilizați
Primăria Municipiului București a transmis detalii despre stadiul lucrărilor de pe cele patru tronsoane aflate în șantier în zona Prelungirea Ghencea. Potrivit anunțului, 140 de muncitori, 30 de ingineri și aproximativ 60 de utilaje lucrează zilnic pe acest amplasament.
Pe Tronsonul 2, între strada Brașov și strada Râul Doamnei, a început turnarea primului strat de asfalt. Acesta rămâne cel mai avansat sector: săpăturile, fundația, sistemul de reducere a zgomotului și vibrațiilor au fost finalizate în mare parte, șinele de tramvai au fost montate și betonate, iar în prezent se lucrează la așternerea mixturilor asfaltice. La finalul săptămânii urmează turnarea celui de-al doilea și ultimul strat de asfalt.
Pe Tronsonul 3, între strada Râul Doamnei și strada Valea Oltului, traficul rutier a fost mutat pe partea stângă a drumului pe 15 septembrie, iar lucrările s-au concentrat pe partea dreaptă. Au fost executate decopertări și săpături, sunt avansate lucrările la zidurile de protecție și la infrastructura pentru stâlpii de alimentare electrică a tramvaielor, iar țevile de apă, canalizare și gaze urmează să fie montate.
Tronsonul 4, între strada Valea Oltului și strada Mărăcineni, se află într-o fază relativ incipientă, deoarece aici sunt necesare intervenții paralele asupra mai multor utilități existente înainte ca lucrările de tramvai și de drum să avanseze pe întreaga suprafață. S-au înregistrat progrese la rețelele de telecomunicații, iluminat public și cabluri electrice, continuă lucrările la rețeaua de apă și canalizare, iar pe partea stângă au început primele lucrări la structura drumului.
Pe Tronsonul 5, între strada Mărăcineni și Park&Ride, se amenajează pe o suprafață de 4.200 de metri pătrați un park&ride de 500 de locuri, iar în subteran va fi construit un bazin de retenție a apelor pluviale. Săpăturile au început de două săptămâni. Tot aici se lucrează la extinderea infrastructurii tramvaiului către park&ride, la primele straturi ale căii de rulare, la zidurile de protecție și la infrastructura pentru stâlpii de alimentare electrică.
O componentă importantă a proiectului rămâne mutarea, protejarea sau modernizarea rețelelor subterane. Unele dintre acestea sunt deja finalizate pe anumite sectoare, în special telecomunicațiile. Lucrările la rețeaua secundară de termoficare sunt într-un stadiu avansat, iar la apă, canalizare, iluminat public și alimentare electrică acestea continuă etapizat.