Bogdan Ivan respinge speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a reacționat la informațiile apărute în presa internațională potrivit cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că Statele Unite ar fi fost implicate în demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan. El a respins aceste speculații și a criticat modul în care ele au fost corelate în spațiul public cu întâlnirea pe care a avut-o cu diplomatul american, care a promovat constant Coridorul Vertical de Gaze.
Ivan a declarat că Statele Unite reprezintă al doilea furnizor de gaze naturale la nivelul Uniunii Europene, cu un volum de 75,6 miliarde de metri cubi în 2025, potrivit datelor citate. El a subliniat că doar Norvegia furnizează mai mult gaz în UE decât SUA, iar acest lucru se realizează prin conducte, nu pe mare. În același timp, volumele de gaz rusesc utilizate în UE nu sunt zero, ci se ridică încă la 36 de miliarde de metri cubi, a precizat fostul ministru.
Potrivit lui Ivan, gazele naturale lichefiate americane scot Uniunea Europeană din dependența istorică față de Rusia. El a criticat dur partidele USR și PNL, afirmând că „hoardelor de USR-iști bolșevici nu le lipsește tupeul de a arunca cu mizerie în cei care au încercat să facă din România cea mai puternică țară în materie de energie din regiune”. De asemenea, el a sugerat într-o notă ironică că aceștia ar putea formula plângeri penale de trădare împotriva companiilor care au importat gaze naturale lichefiate din Statele Unite.
Fostul ministru a mai susținut că românii vor plăti cu 40% mai mult pentru gaze în perioada următoare și că depozitele de gaze se află sub un nivel de umplere de 80%. El a acuzat actuala conducere politică de incapacitate și de atacuri la adresa celor care au contribuit la dezvoltarea sectorului energetic românesc.
Informațiile difuzate de Wall Street Journal, potrivit cărora ambasadoarea SUA în Grecia ar fi declarat, în cadrul unei cine desfășurate la Atena în luna martie, alături de ministrul grec al Energiei, că Statele Unite ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan și că un scenariu similar ar putea avea loc și în Grecia, au stârnit un val de reacții în spațiul public. Kimberly Guilfoyle este principala promotoare din partea SUA a proiectului Coridorul Verde în regiune, inclusiv în România, și a fost logodnica lui Donald Trump jr.
În contextul acestor dezvăluiri, s-a reamintit că premierul Ilie Bolojan nu a dat curs cererilor venite de la consorțiul americano-grec care operează Coridorul Vertical de Gaze de a cumpăra gaze din SUA la un cost peste prețul pieței.