Angajații străini rămân pe posturile grele după ce românii renunță. Explicația nu este etica, ci miza contractuală
Peste 148.000 de străini aveau permis de ședere în scop de muncă la finalul anului 2025, un număr cu aproape 48% mai mare decât cel înregistrat la finalul anului 2024. Datele provin de la Inspectoratul General pentru Imigrări. Cei mai mulți lucrători extracomunitari din România provin din Nepal, această țară aflându-se pe primul loc în fiecare an din perioada 2022-2025.
Elena Panțiru, vicepreședintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, a explicat într-un interviu că lucrătorii străini sunt percepuți de angajatori ca fiind foarte punctuali și disciplinați, adesea peste așteptări. Ea susține însă că explicația nu ține de o etică superioară, ci de miză: pentru cineva care a plătit un drum, a lăsat familia acasă și are un permis legat de un contract, riscul de a pierde locul de muncă este existențial, nu doar profesional. Aceeași persoană, într-o situație de siguranță deplină, s-ar comporta probabil ca oricare alta, a declarat ea.
Diferențele reale apar între oameni, nu între țări
Întrebată dacă există diferențe între lucrătorii străini în funcție de țara de proveniență, Panțiru a spus că diferențele apar între oameni, iar când par să urmeze o linie națională, explicația se găsește aproape întotdeauna în altceva. Ea a identificat patru factori: sistemul de formare profesională din țara de origine, experiența anterioară de muncă în străinătate, calitatea recrutării și modul în care lucrătorul este primit de firmă.
Un lucrător care vine dintr-un sistem cu tradiție în școli tehnice a interiorizat deja logica meseriei și o adaptează, în timp ce unul care a învățat practic, pe șantier, are nevoie de mai mult timp să se alinieze la o procedură scrisă, a explicat ea. De asemenea, cine a lucrat deja într-o altă țară a trecut o dată prin șocul adaptării, iar a doua oară e mult mai rapid.
Cel mai important factor este însă calitatea recrutării, potrivit vicepreședintelui PIFM. Un lucrător recrutat pentru meseria pe care o are efectiv se adaptează repede, în timp ce unul adus pentru un post care nu corespunde calificării lui reale va părea lent la învățare. Firmele care alocă o persoană dedicată integrării străinilor și acordă primele săptămâni pentru acomodare obțin rezultate bune cu orice grup, a adăugat ea.
Clasificarea pe naționalități, contraproductivă pentru angajatori
Panțiru a avertizat că împărțirea lucrătorilor după naționalitate în categorii ușor sau greu de integrat nu are acoperire în realitate și poate produce prejudecăți care afectează inclusiv angajatorii. Un angajator care crede că o anumită naționalitate nu este bună respinge din start candidați competenți și își restrânge singur opțiunile, a spus ea.
În privința cooperării cu angajații români, lucrătorii străini vin aproape fără excepție cu disponibilitate ridicată, pentru că depind de colegii locali pentru a înțelege ce au de făcut. Ce contează cu adevărat nu este naționalitatea, ci echitatea vizibilă — aceleași condiții, aceeași cantină, aceeași atitudine din partea șefilor — și amestecul în echipe, nu izolarea pe schimburi separate, a precizat ea.
Referitor la salarii, Panțiru a subliniat că legea nu permite salarii diferite pentru aceeași muncă, iar diferențierea pe criterii de origine ar fi discriminare. Ce variază este disponibilitatea de a rămâne într-un post în condiții dificile, nu nivelul salariului, care e reglementat.
Contingent de 90.000 de lucrători străini pentru 2026
Guvernul a aprobat un contingent de 90.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă din România pentru anul 2026, prin hotărâre de guvern în vigoare din 31 decembrie 2025. Executivul a menținut contingentul de noi lucrători extracomunitari care pot fi aduși în România la nivelul de cel mult 100.000 de oameni anual, din 2022 până în 2025 inclusiv.
În practică, cea mai mare parte a nepotrivirilor nu vine din diferențe reale de competență, ci din recrutare defectuoasă — oameni aduși pentru posturi care nu corespund calificării lor efective. Un angajator care își definește clar cerințele și lucrează cu o agenție care verifică efectiv calificarea găsește oameni potriviți în majoritatea statelor de recrutare, în timp ce cel care lasă selecția la voia întâmplării va avea probleme oriunde ar căuta, a concluzionat Panțiru.