CJUE afirmă că decizia ICCJ privind prescripţia nu este conformă cu dreptul UE şi nu se aplică la cauzele pe rol
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) de extindere a aplicării prescripţiei în cazurile penale pentru perioada 2014 – 2018 contravine dreptului Uniunii Europene. Această concluzie a fost comunicată de AGERPRES, pe 16 iulie 2026, în cadrul unei analize pe această temă.
CJUE a subliniat, de asemenea, că decizia ICCJ cu privire la prescripţie nu se aplică dosarelor aflate în prezent pe rol. Instanţa a evidenţiat importanţa principiului autorităţii de lucru judecat în dreptul Uniunii, precizând că acest principiu nu permite supunerea reanalizării hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat, ce au stabilit în baza deciziei din anul 2022 a ICCJ, prescripţia răspunderii penale pentru infracţiuni grave ce afectează interesele financiare ale Uniunii.
Pe de altă parte, CJUE a menţionat că o hotărâre care se află sub incidenţa unui recurs în casaţie nu poate fi considerată, în principiu, ca având autoritate de lucru judecat. Această poziţie legală este esenţială pentru asigurarea unei justiţii corecte în sistemul juridic european.
În mai 2022, Curtea Constituţională a adoptat o hotărâre privind cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală, aplicabilă pentru perioada 2018-2022. Ulterior, ICCJ a stabilit că decizia CCR se aplică retroactiv începând din 2014, ceea ce a ridicat multiple întrebări legale.
Controversa a fost intensificată odată cu dosarul „Lin”, care a adus în discuţie două hotărâri referitoare la prescripţie: Lin I (iunie 2023) şi Lin II (16 iulie 2026). În hotărârea Lin I din 24 iulie 2023, CJUE a analizat situaţia a mai multor cetăţeni români condamnaţi pentru evaziune fiscală, care contestau condamnările prin invocarea principiului de aplicare retroactivă a legii penale mai favorabile.
Cetăţenii respectivi s-au bazat pe două decizii emise de Curtea Constituţională în anii 2018 şi 2022, care invalidaseră o dispoziţie naţională legată de cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie, lăsând dreptul român fără reglementări clare pe o perioadă semnificativă. În esenţă, ei susţineau că absenţa acestor cauze făcea ca răspunderea penală să fie prescrisă.
Astfel, CJUE a fost solicitată să se pronunţe asupra conformităţii deciziilor instanţelor române cu reglementările Uniunii, în special cu cele menite să combată eficient frauda care dăunează intereselor financiare ale Uniunii Europene. În contextul acestei analize, CJUE a subliniat că statele membre trebuie să se asigure că normele referitoare la prescripţie permit o represiune eficace a infracţiunilor de fraudă.
De asemenea, CJUE a menţionat că instanţele române sunt obligate să ignore standardul naţional de protecţie și să se alinieze cu deciziile Curţii Constituţionale din 2018 și 2022, care, de altfel, promovau legalitatea în materie penală și indicau un risc sistemic mai redus de impunitate comparativ cu standardul naţional protectiv introdus de ICCJ în 2022.
Pe baza hotărârii Lin, ICCJ a afirmat în 2024 că instanţele române nu pot ignora decizia sa din anul 2022 fără a afecta principiile legalităţii în materie penală. În hotărârea Lin II pronunţată recent, CJUE a concluzionat că abordarea ICCJ nu este conformă cu dreptul Uniunii, renunţând astfel la aplicarea deciziei din 2022 a ICCJ.
Curtea a accentuat faptul că interdicţia impusă instanţelor române de a aplica decizia din 2022 este în concordanţă cu jurisprudenţa sa consolidată, prezentând un caracter previzibil. În final, CJUE a reafirmat că instanţele române trebuie să considere riscurile de impunitate identificate, subliniind importanţa autorităţii de lucru judecat în dreptul Uniunii.
